/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Dodon dezaprobă deschiderea punctului comun de trecere a frontierei „Cuciurgan-Pervomaisc”

missing
19 iulie 2017, ora 07:45

„Sunt categoric împotriva oricăror măsuri ce ar putea duce la agravarea situației financiare în regiune și ar putea duce la pierderi pentru agenții economici și locuitorii regiunii transnistrene. Păstrarea și consolidarea teritorială a Republicii Moldova, presupune și granița generală a Statului. Întreaga comunitate internațională, inclusiv și 57 de țări OSCE, și-au exprimat în repetate rânduri sprijinul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internațional”, a declarat președintele.

Dodon a mai menționat că în calitate de președinte, declară că structurile executive în acest domeniu vor fi ghidate de legislația în vigoare, astfel încât să fie excluse pierderile economice atât pentru locuitorii din regiunea transnistriană, cât și pentru agenții economici.

Menționăm că și liderul de la Tiraspol, Vladimir Krasnoselski a susținut că punctul comun de trecere al frontierei moldo-ucrainean nu este în beneficiul Transnistriei și că va încălca drepturile și libertățile locuitorilor din regiune.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram