/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/FOTO/ Molovata se bucură de o Casă de Cultură renovată, iar un grup de tineri au cântat pe bacul din localitate

missing
19 iulie 2017, ora 15:12

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei (MNYO) împreună cu muzicieni din Tiraspol au interpretat muzică clasică pe bacul de la Molovata, care leagă cele două maluri ale Nistrului. Potrivit dirijorului orchestrei, Adriano Marian, flash-mob-ul face parte din turneul „La, La Play”, în cadrul căruia muzica clasică este interpretată în locurile în care nu a mai răsunat niciodată, astfel fiind evidențiate subiecte sociale importante.

Localnicii au întâmpinat muzicienii tradițional cu pâine și sare, și i-au invitat la Casa de cultură, renovată recent cu sprijin financiar european în sumă de 172.800 de euro.

„Patrimoniul cultural comun este ceea ce unește ambele maluri ale râului Nistru. Uniunea Europeană sprijină și va continua să sprijine inițiativele care, în spiritul încrederii și cooperării, apropie comunitățile de pe ambele maluri“, a afirmat Jarek Domanski, ofițer de proiect în cadrul Delegației UE în Republica Moldova.

„Acesta este unul din peste 80 de obiecte de infrastructură socială de pe ambele maluri ale Nistrului care au fost deja reconstruite prin intermediul acestui program. Experiența noastră a demonstrat că oamenii de pe ambele maluri au aceleași interese și probleme, iar când li se oferă posibilitatea de a colabora, ei se implică și beneficiază de pe urma acestui lucru. Cooperând, oamenii de pe ambele maluri pot câștiga mai mult și astfel, crește încrederea între ei. Iar aceasta este principala filosofie a programului”, a menționat Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD Moldova.

Casa de Cultură din Molovata este una din cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram