/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Senatorul american John McCain, fost candidat la prezidențiale, suferă de o tumoare la creier

missing
20 iulie 2017, ora 08:09

John McCain, în vârsta de 80 de ani, a fost supus unei intervenții chirurgicale vineri pentru scoaterea unui cheag de sânge deasupra ochiului stâng. Examenele succesive “au arătat o tumoare la creier, cunoscută sub numele de glioblastom, asociată cu cheagul de sânge”, a scris Clinica Mayo unde el este tratat în statul Arizona, într-un comunicat publicat de biroul său din Senat.

Glioblastomul este o formă de cancer cerebral. “Senatorul și familia sa studiază posibilitățile de tratament”, care ar putea include chimioterapie și radioterapia, se precizează în comunicat.

Senatorul McCain, care a suferit de melanoame în anii 1990 și 2000, a rămas la sfârșitul săptămânii trecute la domiciliul său din Arizona și nu a mai fost văzut după operația efectuată vineri.

Absența sa forțată a redus cu o persoană majoritatea republicană deja subțire în Senat, de 52 la 51 de membri dintr-un total de 100. În Congres, aleșii trebuie să voteze întotdeauna în persoană.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram