Votul mixt a fost votat de 74 de deputați în cadrul ședinței Parlamentului, iar după exercițiul de vot, Andrian Candu a oferit declarații pentru presă și a menționat că s-a ajuns la un consens național, chiar dacă în același timp, în fața Parlamentului, aveau loc proteste împotriva schimbării sistemului electoral.

„Majoritatea votului de 74% este o majoritatea mai largă în comparație cu alte decizii care au fost susținute cu voturi mai puține în istoria Republicii Moldova. vă aduc aminte că în general Codul Electoral a fost votat cu 66 de voturi, schimbarea sistemului electoral din majoritar în proporțional în 1997 a fost votat la fel cu vreo 60 de voturi, Constituția a fost votat cu 80 de voturi, iar Acordu de Asociere cu UE, care este un document extrem de important pentru dezvoltarea Republicii Moldova, mai important decât schimbarea sistemului electoral, a fost votat cu doar 59 de voturi. Atunci, chiar dacă nu a existat un larg consens, cei din Parlament, au luat responsabil o decizie. Astăzi la fel, prin votul celor 74 de deputați s-a luat o decizie responsabilă în tot ceea ce ține de viitorul Republicii Moldova”, a menționat speakerul.

Președintele Parlamentului a mai susținut că astăzi s-a ajuns la un compromis, la „mijlocul de aur”, iar consensul este anume sistemul mixt. Candu a mai spus că timpul o să arate beneficiile acestei schimbări, iar primul exercițiu electoral va demonstra dacă schimbarea va aduce rezultate.

După ce a fost votat, proiectul urmează să fie pregătit de redactori, semnat de Candu și transmis pentru promulgare președintelui.