Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a adresat o scrisoare primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, în care îi sugerează să-și dea demisia cât nu va fi prea târziu. La începutul scrisorii, Năstase își declară poziția, spunând că scrisoarea o scrie în calitate de cetățean și de locuitor al municipiului Chişinău, ci nu în calitate de lider politic.

„Știu că un mandat de edil al Chișinăului se obţine foarte greu şi este, pe de o parte, o virtute, iar pe de altă parte, o obligaţie. Orice ales în mod direct de către cetăţeni are menirea de a-și duce la bun sfârşit mandatul său. Dar tot actul democratic cunoaşte situaţii în care un ales se află în imposibilitatea de a-şi mai continua mandatul, de a-și sluji cu dedicație cetățenii. Gestul firesc, într-o astfel de situaţie, este renunţarea la mandat şi întoarcerea acestuia celor care l-au acordat, adică poporului”, a scris el.

Potrivit lui Andrei Năstase, Chirtoacă este nevinovat, însă nu are parte de un proces imparțial. „Dle Chirtoacă, pentru că am calitatea de fost procuror, iar în calitate de apărător al drepturilor omului am trecut prin calvarul avocaților dvs, vă prezum ca fiind nevinovat până când o instanţă imparţială, nu cea a lui Plahotniuc, se va pronunţa pe dosarul sau dosarele intentate. Consider cu toată tăria și sinceritatea că, în numele democraţiei şi al locuitorilor oraşului Chişinău, aveți obligația morală și de drept să DEMISIONAȚI urgent, cât o mai puteți face, și să le întoarceţi mandatul oferit în data de 28 iunie 2015, argumentând pentru opinia publică națională și internațională de ce anume ați luat această decizie crucială”, a continuat politicianul.

În scrisoarea sa, liderul PPDA a mai spus că aceasta poate fi ultima posibilitate a primarului de a demonstra că are dreptul la reabilatare, că nu rămâne în continuare o unealtă de șantaj în mâinile celui care a făcut tot posibilul să-i distrugă sufletul și cariera.

„Nu vreau să torn gaz pe foc, nu vreau să întorc cuțitul în rană, așa cum o fac amicii tăi politici de ieri, colegii tăi corupți și trădători de la primărie. De aceea, în acest mesaj, nu mă voi referi la realizările şi nerealizările de la primăria Chişinău. Pentru asemenea lucruri există campania electorală, există cetățenii urbei care trebuie să-și spună cuvântul. Iată de ce în mâinile și conștiința dumitale stă posibilitatea ca oamenii, cetățenii capitalei noastre să aibă posibilitatea de a-și alege un primar şi să nu fie „conduşi” printr-un mecanism netransparent şi nedemocratic de regimul criminal. Oferiți oamenilor șansa să vă crediteze mandatul de până acum cu buna intenţie. Nu ratați această unică ocazie. Mâine va fi prea târziu!”, și-a încheiat Năstase adresarea.

Amintim că dosarul lui Dorin Chirtoacă urmează în curând să ajungă în judecată. El este învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și trafic de influență. Procurorii mai solicită suspendarea lui Chirtoacă din funcția de primar pe durata procesului de judecată. Edilul capitalei pledează nevinovat.