/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

/VIDEO/ Candu: „Dodon confundă distincțiile de stat și cadourile protocolare”

missing
25 iulie 2017, ora 18:56

„Președintele Igor Dodon se laudă la un post rusesc că încalcă și va încălca Constituția Republicii Moldova de dragul susținerii Moscovei. Supărat pe susținerea fermă a Parlamentului , exprimată prin Declarația privind retragerea trupelor forțelor militare ruse, Igor Dodon promite medalii soldaților ruși  și transnistreni și deschide o rană care încă sângerează. Dodon confundă distincțiile de stat și cadourile protocolare. Nu ne faceți să credem că șeful statului are prea multe prerogative, domnule Dodon”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook.

„Pentru prima data preconizez, săptămâna viitoare, să particip la acţiunile comune din Transnistria. Acest lucru nu a mai avut loc anterior niciodată. Niciun preşedinte nu a mai mers în Transnistria cu această ocazie. Ba mai mult, intenţionez săptămâna viitoare să decorez militarii moldoveni şi transnistreni, le-am propus acest lucru dacă vor accepta şi pacificatorii ruşi, cu distincţii de stat ale Republici Moldova”, a declarat Igor Dodon pentru postul TV rusesc.

Menționăm că, Igor Dodon va participa la evenimentele din stânga Nistrului, consacrate împlinirii celor 25 de ani de la stabilirea militarilor ruși în regiunea transnistreană.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al lui Dodon a acuzat presa, pe o rețea de socializare, că manipulează și speculează fără a ști cu exactitate ce își propune Președinția. Ion Ceban a mai adăugat că „joi va fi semnat un decret pentru a decora pacificatorii din Comisia Unificată de Control – moldoveni, ucraineni, ruși și cei din OSCE”.

Foto: Facebook/Andrian Candu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram