Mai mulți muncitori din Sankt Petersburg, care lucrau pe macara la un zgârâie-nori la o înălțime de peste 400 de metri, au surprins imagini video cu un curcubeu perfect rotund.

Potrivit oamenilor de știință, acest fenomen nu este unul neobișnuit, din moment ce curcubeul este mereu perfect rotund, însă de pe pământ, acesta se vede doar pe jumătate. Pentru a putea admira întregul tablou, este nevoie să te afli la o altitudine mare. Astfel, majoritatea imaginilor spectaculoase cu acest fenomen au fost surprinse din avion.

Curcubeul pe care suntem obișnuiți să îl vedem ca pe un semicerc se produce atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă.