Principalul suspect în cazul atentatului de la Barcelona este un cetăţean de orgine magrebiană, Driss Oukabir, care locuia în Ripoll, situat la 107 kilometri de Barcelona. Înainte a locuit în Marsilia. El ar fi fost căutat în Spania din cauza unor acuzaţii de violenţă domestică, transmite Adevărul.ro.

Oukabir, un cetăţean cu origini magrebiene, ar avea paşaport spaniol, emis în Melilla (o comunitate autonomă a Spaniei, aflată în Africa, pe coasta marocană).

Potrivit celor mai recente informaţii, doi suspecţi se află în custodia poliţiei, iar potrivit presei locale citate de mass-media ruse, magrebianul este unul dintre cei arestaţi.

Atacul de la Barcelona, soldat cu 13 morti şi 50 de răniţi, potrivit unui bilanţ oficial provizoriu, a avut loc în jurul orei locale 17.00 (18.00 ora României), pe Las Ramblas, cea mai aglomerată stradă turistică din metropola catalană, unde o furgonetă albă a intrat în pietoni.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!