/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Profesorii sunt nemulțumiți de majorarea salariilor. „Las' un parlamentar să trăiască din leafa pe care o primim”

18 august 2017, ora 18:58

Maria Bîrcă este învățătoare de clasele primare de peste 30 de ani. Femeia susține că leafa de 3000 de lei nu-i ajunge să-și acopere cheltuielile. Creșterea salariului o bucură, dar consideră că majorarea ar trebui să fie mai mare. „ Ne-ar avantaja foarte mult dacă ne-ar ridica salariile cu 50 de procente, din considerentul că un învățător are nevoie să crească professional, să-și procure literatură”, spune profesoara.

Decizia de majorare a lefurilor profesorilor a fost luată ca urmare a negocierilor dintre Guvern și Sindicate. Astfel, salariile urmează a fi majorate cu 250-570 de lei, în funcție de sarcina didactică și vechimea în muncă. Reprezentanții sindicatelor susțin că vor cere și alte majorări. „După 1 septembrie, vom continua negocierile cu Guvernul și până la Anul Nou vom dobândi încă o majorare de salariu. Avem aproape 40 de procente de pensionari și îi mulțumim că au grijă de copii. Eu sun ferm convins, dacă profesorul nu va avea un salariu decent, nu așteptați calitate”, susține Dumitru Ivanov, Președinte Consiliul General al Sindicatului Educație și Științe.

În luna martie, sute de profesori din întreaga țară au protestat în fața Guvernului, cerând majorarea salariilor. Ei au amenințat autoritățile cu întreruperea procesului de studii. Pentru a evita protestele, autoritățile au convenit să demareze negocieri. „Am convenit cu cei din sindicate, că dialogul este oricum mai bun decât protestele, pentru că chiar și această sumă care a fost acordată pentru majorarea cadrelor didactice a fost găsită cu mult efort. Vom găsi capacitate să comunicăm cu sindicatele pedagogiilor”, a declarat Monica Babuc, ministra Educației, Culturii și Cercetării.

Pentru asigurarea creșterii salariale cadrelor didactice, pentru o perioadă de trei luni sunt necesare aproximativ 94 milioane de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram