/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ Un preot a încuiat biserica și a refuzat să înmormânteze un bărbat pentru că nu era cununat

missing
21 august 2017, ora 18:00

Așa s-au pomenit sătenii din comuna Frasin, raionul Dondușeni. Cu ușile bisericii închise și cu un preot care refuză să înmormânteze un tânăr pe motiv că acesta ar fi „trăit în păcat”. Bărbatul s-a căsătorit civil, dar nu au reușit să se cunune în biserică. A mers la muncă la Moscova să facă bani. Dar s-a întors în sicriu. Preotul nu le-a dat oamenilor nici măcar funiile cu care, tradițional, este coborât sicriul în groapă.
„El n-a fost să se cunune. – El n-a reușit să se cunune. – Înțelegeți, asta deja e judecata Domnului. Eu nu am nimic. A reușit sau nu, Domnului o să-i spună. Eu sunt păcătos”, afirmă preotul.

Deși conform cărților bisericești, preotul nu are dreptul să refuze să oficieze slujba de înmormântare dacă nu există impedimente canonice, unii spun că acțiunea preotului ar fi justificată.

„Dacă la ei în sat este statornicită tradiția, ca persoanele care nu au fost cununate să nu fie acceptate pentru a fi înmormântate, atunci preotul are dreptate”, a afirmat Ioan Moșneguțu, Episcop de Soroca.

Alți preoți susțin, însă, că părintele din Frasin a comis o abatere. „Evident că este o abatere, fiindcă trebuie fiecare caz cercetat minuțios. Orice persoană botezadă are dreptul de a fi prohodită”, susține preotul Octavian Moșin.

Localnicii spun că părintele nu ar fi la prima abatere. Anterior, acesta ar fi refuzat să înmormânteze oameni botezați care nu obișnuiau să vină la biserică. Mai mult, femeile din sat spun că preotul le-ar fi cerut bătrânilor să doneze bani pentru construcția unei noi biserici în sat. Astăzi, părintele Alexei Gheorghelaș, vizat cu acest caz într-o postare pe Facebook, a avut telefonul închis.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram