Deși cei trei artiști ruși nu se regăsesc în programul oficial publicat de ministerul Culturii, aceștia ar urma să evolueze în această seară în PMAN, cu ocazia celor 26 de ani de independență a Republicii Moldova.

Cel puțin așa reiese din anunțurile televizate ale postului de televiziune PublikaTV, care anunță despre evoluția celor trei interpreți din Rusia. Costurile evoluției acestora ar fi acoperită de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.

Nu se cunoaște însă dacă această „scăpare” de program a fost făcut intenționat sau nu, de ministerul Culturii. Instituția nu a făcut schimbări și nici nu a anunțat modificările din program.

Interpreta Polina Gagarina a plasat pe Instagram o fotografie în care își anunță fanii că este în Chișinău.

Reamintim că, pe scena din inima Capitalei în această seară vor mai urca Holograf, Smiley și DJ-ul moldovean Andrew Rayel. La miezul nopții, organizatorii evenimentului vor oferi publicului un show de lasere.