Incidentul a avut loc pe bulevardul Mircea cel Bătrân, în jurul orei 01.00, când victima se deplasa spre domiciliu. Ulterior, ea s-a adresat după ajutor şi a declarat toate circumstanţele comiterii jafului. Individul a fost încătuşat pe teritoriul Gării Auto Nord, care s-a dovedit a fi originar din raionul Donduşeni.
Poliţiştii au constatat că, atacatorul ar fi deposedat victima de telefonul mobil de model iPhone 5 cu scopul de al vinde, întrucât ar fi avut nişte datorii. Acesta activa în calitate de muncitor pe un şantier de construcţii din Capitală. El a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru jaf.
Conform legislaţiei penale în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu mărime de la 11 000 lei la 17 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 2 la 5 ani.
Poliţia Capitalei a sporti activităţile de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale, iar cetăţenii sunt rugaţi să informeze imediat serviciul 902, atunci când au devenit victime.