Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, la arenele Flushing Meadows din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, scrie Agerpres.

Halep (25 ani), a doua favorită a competiției, a pierdut pentru a șaptea oară în tot atâtea meciuri în fața rusoaicei, la capătul unui meci care a durat două ore și 42 de minute.

Șarapova (30 ani), ajunsă pe locul 146 în ierarhia mondială, după suspendarea pentru dopaj cu meldonium, a făcut un meci extraordinar, a lovit în forță și cu o precizie destul de ridicată, dominând jocul în cea mai mare parte a sa. Halep a avut probleme cu serviciul, în special cu al doilea, a stat mult în spatele liniei de fund, motiv și pentru care a lovit scurt, fiind agresivă doar rareori.

În primul set, rusoaica a reușit break-ul la 2-1 și s-a desprins (3-1), dar Halep a revenit și a câștigat și ea contra serviciului (3-2), însă nu a reușit să egaleze. Simona a revenit totuși în joc, luând două ghemuri la rând și făcând 4-4. Șarapova a dominat finalul de set și s-a impus cu 6-4.

Rusoaica a început excelent și actul secund, conducând la un moment dat cu 4-1. Șarapova a avut o minge de 5-1 și părea că zarurile sunt aruncate, însă Halep a revenit formidabil a făcut punct după punct și pe fondul unei scăderi fizice a rusoaicei și a câștigat setul cu 6-4, după cinci ghemuri consecutive. de remarcat că în ultimul ghem, Simona a salvat nu mai puțin de cinci mingi de break.

Setul decisiv a început foarte prost pentru Simona, care a greșit mingi ușoare și Șarapova s-a desprins repede la 3-0. Ambele jucătoare și-au făcut în continuare destul de ușor serviciul, astfel că s-a ajuns la 5-3. Halep a avut o minge de break la acest scor, dar nu a reușit să o transforme și Șarapova a încheiat conturile.

Șarapova a reușit 7 ași, a făcut 7 duble greșeli, a adunat nu mai puțin de 60 de winners, dar a avut și 64 de erori neprovocate. Halep a avut un singur as, a comis 4 duble greșeli, a avut 15 lovituri direct câștigătoare și 14 erori neprovocate. Șarapova a avut 5 mingi de break transformate din 22 create, iar Halep 4 din 10.

La punctele realizate cu primul serviciu raportul a fost de 65%-62% pentru rusoaică, iar la al doilea de 47%-37%. Nota de echilibru din acest meci este reflectată și de totalul punctelor realizate, 113 Șarapova, 108 Halep.

Primele șase confruntări dintre cele două jucătoare s-au încheiat astfel: în 2012, Șarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros, tot în 2014 învingând și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. Ultimul meci a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica învingând cu 6-4, 6-4.

Halep, a cărei cea mai bună performanță la US Open a fost semifinala din 2015, nu mai pierduse din primul tur la Flushing Meadows din 2010, de la prima sa participare.

Simona, care anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, va primi pentru participare 10 puncte și 50.000 de dolari.

Halep este a treia româncă învinsă în primul tur la US Open în acest an, după Irina Begu, eliminată de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 6-2, 7-6 (7), și Mihaela Buzărnescu, întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-1, 7-5.

Alte trei românce vor mai juca în primul tur, Monica Niculescu (va evolua contra franțuzoaicei Kristina Mladenovic), Sorana Cîrstea (adversară olandeza Lesley Kerkhove) și Ana Bogdan (împotriva americancei Taylor Townsend).