Aglomerație la campusurile studențești! Sute de tineri, din toate colțurile țării au format cozi la ușile căminelor încă de la primele ore ale dimineții. Însoțiți de părinți sau rude, cei mai mulți au venit cu geamantanele pregătite. Alții au venit doar pentru a-și face formele de cazare sau să-și analizeze camerele. Și dacă unii au rămas mulțumiți de ceea ce au văzut, alții s-au îngrozit.

Veaceslav și Alexei, din orașul Bălți, sunt studenți ai anului I Ia Facultatea Calculatoare și Informatică din cadrul Universității Tehnice. Băieții spun ca au pus bani împreună și au făcut reparație. „Noi am pus draperia asta, am adus acum flori, hainele le-am adus toate. Podeaua noi am înnoit-o, linoleum e bun, noi l-am vopsit”, a explicat Veceasalav. „Desigur, s-ar putea și mai bine. Un pic țevile sunt ruginite, dar de trăit se poate”, a adăugat Alexei.

În alte camere, părinții proaspeților studenți s-au îngrozit de ce au văzut: „Ne-am așteptat la alte condiții, mai bune, mai umane. Pentru banii care se percep la contract, ar fi bine să fie alte condiții. Aici se păstrează alimentele sau hainele cred eu. E jalnic!”.

UTM oferă peste 3.000 de locuri în cămine și, ca de obicei, administrația se plânge că nu are bani pentru reparații capitale. „Nu am reușit poate să finalizăm toate obiectivele, dar nu înseamnă că reparația s-a stopat aici. Nu putem să asigurăm la 12 cămine la așa un număr de 3.000 de studenți mobilier nou și condiții euro”, declară Dorin Trofimciuc, șeful direcției tehnice UTM.

Și la Universitatea Agrară studenții au format cozi pentru a primi un loc în cămine. Tudorița, din raionul Ialoveni, a venit împreună cu bunicii să se cazeze. „Mă așteptam la mai mult, dar, de trăit se poate. Eu sunt obsedată de poze, așa că o să-mi aduc multe poze cu prietenul, cu familia. O să-mi aduc lenjerie, amintirile o să mi le aduc”, spune tânăra. O altă studentă afirmă „Ne-am așteptat ca, căminele să fie mai noi, asta e, cu sărăcia noastră – merge”.

Studenții din anul patru spun că deja s-au obișnuit cu condițiile de aici. Cea mai mare provocare este că, pentru a ajunge la baie, trebuie să treacă prin curte. „În căminul nostru nu este baie. Trebuie să alergăm, la alt cămin. Iarna este o problemă pentru studenți. A fost ridicată de mai multe ori problema la rectorat, din păcate nu am avut niciun răspuns”, a spus un student.

În total, cele 89 de cămine din țară oferă peste 15 mii de locuri de cazare în căminele studențești. Prețul lunar de cazare variază între 200 și 300 de lei.