/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Tinerii evită meseriile prost plătite. În ajun de 1 septembrie, sute de locuri rămân neacoperite în universități

29 august 2017, ora 18:59

În ultimii ani, se atestă o scădere accentuată a interesului față de specialitățile oferite de Universitatea Agrară, în special față de agronomie. Anul acesta, cele mai multe locuri neacoperite au rămas la Facultatea de Horticultură. Interesul scăzut față de aceste specialități este determinat de salariile mizere. „Interesul de agricultură la absolvenții de liceu este mai mic, fiind mai mult solicitate specialitățile economice, jurist-prudenței. Angajații din agricultura sunt salarizați cel mai slab”, spune decanul facultății de horticultură, Gheorghe Nicolaescu.

Au rămas neacoperite peste 500 de locuri și la Universitatea Tehnică. Cele mai puțin solicitate specialități sunt cele din domeniul mecanicii și telecomunicațiilor. „Cca 200 de locuri vacante, în comparație cu anul trecut e cam tot aceeași. La contract avem mai multe locuri, cca 350. Cele mai solicitate specialități sunt din domeniul IT, tehnologia elementelor, designului și arhitecturii. Tineretul alege mai mult specialități de birou”, a spus secretarul comisiei de admitere. Mircea Bernic.

Și la Universitatea Pedagogică au rămas multe locuri libere. Membrii comisiei susțin că motivul ar fi factorul demografic – migrația tinerilor, dar și numărul mic de pretendenți la examenele de BAC. În total, peste 200 de locuri cu taxă și aproape 30 de locuri la buget au rămas neacoperite. „La specialitățile pedagogie preșcolară, educație fizică și istorie, literatură, matematică și informatică”, ne explică secretarul -adjunct al Comisiei de Admitere, Maria Vîrlan.

Tinerii spun că evită specialitățile prost plătite:

„Nu sunt foarte populare sunt salariile mizerabile. Și lipsa locurilor de angajare, chiar dacă se angajează un om, oricum, salariul de 2000-3000 de lei nu îl aranjează”.

„Unele sunt solicitate pentru că sunt mai aproape de noi, eu am solicitat geografia pentru că iubesc acest obiect, alții nu îl iubesc”.

„Că e mai complicat. Depinde și de dorință, la unu ii place o specialitate, la altul alta specialitate”.

În total, din cele 31 de universităti din țară, doar două instituții și-au îndeplinit planul de admitere din prima etapă. Este vorba de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie și Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”. Urmare a sesiunilor suplimentare de admitere, în universitățile din țară, au rămas neacoperite peste 5000 de locuri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram