/VIDEO/ Săraci la aniversară. Militarii Armatei Naționale cer respect și bunăstare

%d0%b1%d0%b5%d0%b7%d1%8b%d0%bc%d1%8f%d0%bd%d0%bd%d1%8b%d0%b9-260
30 august 2017, ora 17:43

Militarii spun că și-ar dori o mărire de salariu, pentru că muncesc într-un domeniu ce presupune risc pentru viață. Salariu unui militar variază între 3000 și 6000 mii de lei, în funcție de grad și vechimea în muncă.

„Ar fi bine ca să mărească salariu, un salariu decent care omul trăind în Chișinău în niște condiții când este necesar să-și plătească chiria, să își asigure familia. Pentru un trai decent este nevoie de mărirea pachetului social și anume a salariilor”, susține locotentul-maior, psiholog, Lilia Munteanu.

Militarii spun că nu le pare rău că au ales această profesie. Își servesc patria cu mândrie în pofida riscurilor.

„Pentru familie este deasemenea foarte greu, pentru că serviciul din câte cunoașteți este 24 din 24 de ore, și la orice moment putem fi chemați la serviciu pentru a îndeplini oricare misiune”, menționează maiorul Eugeniu Caragiu.

Peste 20 de distincții au fost împărțite astăzi militarilor Armatei Naționale. O parte au fost oferite de Igor Dodon, iar altele, din partea prim-ministrului, au fost oferite de ministrul ad-interim al Apărării, Gheorghe Galbura.

„Eu deja am solicitat consilierilor mei să pregătim și să revenim la acel pachet social care a fost exclus pentru militari cu câțiva ani în urmă”, a declarat Igor Dodon.

„Dumneavoastră sunteți forța pe care fiecare cetățean al Republicii Moldova va putea conta”, a spus viceministrul apărării, Gheorghe Galbura.

Armata Naţională a Moldovei a fost înfiinţată la 3 septembrie 1991, printr-un decret al primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente