O familie din raionul Criuleni a comandat mobilă de bucătărie de la o întreprindere individuală, specializată în producerea și comercializarea mobilierului, pentru care a plătit 39 300 de lei.

Însă, la livrarea setului de mobilă, consumatorul a constatat că acesta are mecanismele pentru închiderea ușilor diferite de cele stipulate în contract. De asemenea, în perioada de garanție au apărut și alte deficiențe, iar consumatorul s-a adresat cu o cerere prealabilă agentului economic, cerând înlăturarea deficiențelor sau restituirea contravalorii produsului.

Agentul economic a avut la dispoziție 14 zile calendaristice de la data recepționării reclamației, pentru a satisface revendicările consumatorului sau pentru a dovedi vina acestuia în ceea ce privește deficiențele apărute la produsul vândut, prin expertiza tehnică efectuată de o terță parte competentă în domeniu.

Cu toate acestea, întreprinzătorul nu a luat atitudine în termenul stabilit de legislație, iar consumatorul a depus o petiție la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Inspectorii din cadrul APC au efectuat o vizită de consultanță agentului economic, unde au fost explicate drepturile consumatorilor și obligațiile vânzătorilor. Administratorul a emis o scrisoare de garanție, prin care s-a obligat să satisfacă cerințele invocate în reclamație. Nici de data asta întreprinzătorul nu și-a onorat obligațiile asumate, iar consumatorul a depus la APC o reclamație repetată, în temeiul căreia inspectorii Agenției au inițiat un control inopinat.

Ca rezultat, agentul economic a fost sancționat contravențional și i-a fost emisă o Prescripție privind înlăturarea neconformităților. În urma măsurilor întreprinse de inspectorii Agenției, agentul economic a remediat defecțiunile apărute la setul de mobilă și a restituit consumatorului prejudiciul solicitat în valoare de 6.000 lei.