La Cimişlia se va desfăşura cea de-a V-a ediție a „Festivalului Strugurelui”. Evenimentul are sarcina să promoveze producătorii autohtoni, să scoată în evidenţă calităţile deosebite ale strugurilor de masă, crescuţi în podgoriile Moldovei, să demonstreze valorile naţionale şi tradiţiile poporului nostru și va avea loc pe 3 septembrie.

La festival vor participa agenţi economici şi persoane fizice din raioanele viticole ale ţării, producători de utilaje şi ambalaje pentru struguri, furnizori de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi, invitaţi din ţară şi de peste hotare, reprezentanţi ai mediului academic și colective artistice.

În anul 2016 producătorii din subsector au obţinut o recoltă de peste 110 mii tone, acoperind integral necesităţile pieţei interne şi au livrat la export circa 55 mii tone. În acest context, s-a reuşit a păstra pieţele tradiţionale şi au fost deschise pieţe noi, inclusiv în ţările din cadrul Uniunii Europene (Polonia, Cehia).

Totodată, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în comun cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor Strugurilor din Moldova în baza unei analize a datelor privind activităţile de producere şi comercializare, inclusiv, exportul strugurilor în sezonul 2016, va menţiona anul acesta în cadrul „Festivalului Strugurelui” ediţia 2017 cu diplome ale ministerului după cum urmează: