Încă o performanță istorica pentru cel mai bun tenismen moldovean, Radu Albot. Sportivul nostru a acces în turul 3 la una din cele mai prestigioase competiții de tenis, turneul de Mare Slem, US Open. După o confruntare care a durat 4 ore, Albot a smuls victoria de la reprezentantul Taipeiului, ocupantul locului 63 mondial.

Pentru a se califica în cel de-al 3-lea tur al US Open, Albot s-a confruntat cu reprezentantul din Taipei, Yen-Hsun Lu, care are o cotă mai bună decât moldoveanul, aflându-se pe poziția 63 ATP, în timp ce sportivul nostru este pe 138. Chiar și așa, Albot a început excelent partida, impunându-se în primele 2 seturi cu scorul de 6-2 și 7-6.

Lu a revenit spectaculos însă, câștigând următoarele 2 seturi cu 7-5 și 6-0. Astfel, tenismenul din Taipei a trimis partida în decisiv. Chiar dacă ambii sportivi au mers cot la cot, generând scorul de 6-6, Albot s-a impus spectaculos la tie break, câștigând și al 5-lea set cu 7-6. În următorul tur, sportivul nostru va da pieptul cu ocupantul  locului 21 mondial, americanul Sam Querery. Este o premieră pentru tenismenul moldovean accederea în turul 3 la un turneu de Grand Slem. Pentru această performanță, Albot și-a asigurat 90 de puncte ATP care îl vor putea ridica în clasamentul mondial și o sumă de 144 mii de dolari.