Blocul chirurgical al Spitalului raional Cantemir va fi reabilitat. Valoarea estimativă a lucrărilor preconizate este de 12 163 444 lei MD.

Firma câștigătoare a licitației publice și în continuare antreprenor general, și-a asumat obligațiunea să execute lucrările prevăzute în contract în termen de 9 luni calendaristice. Se prevede că eficientizarea consumului de energie în blocul de chirurgie al Spitalului raional Cantemir să fie realizată prin implementarea unor măsuri de reabilitare a acoperișului clădirii, prin renovarea sistemului de ventilare, termoizolarea fațadei, efectuarea lucrărilor de tâmplărie și instalarea panourilor solare.

Andrei Ciobanu, președintele raionului Cantemir, a subliniat importanța realizării proiectului dat, care va genera economii de energie şi va îmbunătăţi eficienţa în utilizarea energiei termice în instituția publică de profil medical din teritoriu. Totodată, acest proiect urmează să aducă beneficii celor circa 63 de mii de cetățeni, locuitori ai raionului Cantemir, care se adresează la Spitalul raional pentru a primi asistență și îngrijiri medicale.

Proiectul „Reabilitarea termică a clădirii IMSP „Spitalul raional Cantemir” (bloc chirurgical), al cărui buget total constituie 15 062 220 lei, a fost aplicat în cadrul Concursului propunerilor de proiecte din Fondul Național de Dezvoltare Regională 2017-2020 de către Consiliul Raional Cantemir, autoritatea publică locală solicitând din mijloacele Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) suma de 14 744 220 lei. Proiectul a fost selectat ca fiind unul prioritar și ulterior a fost inclus în Documentul Unic de Program pentru următorii patru ani, aprobat de Guvern în data de 25 ianuarie 2017.

Suma alocată pentru anul 2017 din FNDR în vederea demarării procesului de implementare a proiectului de reabilitare termică a blocului chirurgical al Spitalul raional Cantemir constituie 5 000 000 lei.

În calitate de aplicant și partener, Consiliul Raional Cantemir va participa la proiectul „Reabilitarea termică a clădirii IMSP „Spitalul raional Cantemir” (bloc chirurgical)” cu o contribuție proprie în mărime de 318 000 lei.