Șeful Secției amenajare și salubrizare din cadrul Direcției municipale locativ-comunală și amenajare, Vasile Efros, a declarat pentru IPN că stația este instalată la solicitarea cetățenilor. „Echipamentul a fost deja procurat, se află la Chișinău și urmează să fie înregistrat în capitalul statutar al municipiului pentru a fi scutit de TVA”, a declarat Vasile Efros.
Potrivit acestuia, în prezent se lucrează la construcția a doua bazine, în unul din care se vor acumula apele reziduale, iar în altul – apele epurate, cate vor ajunge în sistemul de canalizare. Termenul de exploatare a staţiei este de până la 7 ani.