/VIDEO/ Aur pentru Moldova. Oleg Tudorean, primul moldovean medaliat cu aur la armwrestling

07 septembrie 2017, ora 17:26

Imnul țării noastre a răsunat în Budabesta, la Campionatul Mondial de armwrestling, unde, în premieră, un moldovean a ocupat medalia de aur. După ce a ocupat locul 5 la brațul stâng, Oleg Tudorean s-a revanșat la proba sa preferată – brațul drept. În finală, sportivul nostru a trecut fără drept de apel de georgianul, Irakli Zirakashvili, la categoria de până la 70 de kilograme.

Oleg Tudorean este unul dintre cei mai promițători armwrestleri din Moldova. Conaționalul nostru a mai cucerit aurul la Campionatul European din acest an, ceea ce este la fel o premieră pentru țara noastră. Pentru TV8, sportivul a declarat că i s-a împlinit un vis din copilărie – acela de a deveni dublu campion.

Și Valeria Chipăruș a urcat ieri pe podium. Moldoveanca a reușit să cucerească a doua medalie de argint pentru țara noastră, la categoria de 50 de kilograme. Sportivii moldoveni și-au asigurat astfel în palmares 1 medalie de bronz, cucerită de Mihaela Lazari, două de argint și 1 de aur. La campionatul mondial din Ungaria, anul acesta Moldova este reprezentată de 11 sportivi. Competiția se va încheia pe 11 septembrie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram