Consilierii municipali au susținut proiectul de decizie cu privire la oferirea unui adaos la salariu pentru bucătarii, bucătarii auxiliari și dădacele din grădinițele din Capitală, în contextul în care a fost înregistrat un dificit de cadre în instituțiile preșcolare, cauzat de salariile mici.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău a elaborat un proiect de decizie privind un adaos în mărime de 50% la salariu pentru bucătari, ajutor de bucătari și dădace din grădinițele din Capitală.

„Nu este problema doar a bucătarilor, e vorba și de dădace care un salariu mizer. E vorba de peste 1.300 de persoane din municipiul Chișinău. Acesta e primul pas. Nu ține de competența CMC de majorare a salariului, e vorba de un adaos. Evident că sunt și alte categorii de cetățeni care au nevoie de majorare de salarii. Unele dădace nu pot să își ia un apartament în chirie dacă vin din afara Chișinăului și efectiv dorm în grădinițe. Nu e posibil ca cu aceste sume să poate supraviețui. Trebuie să identificăm surse pentru ca să schimbăm această situație măcar la nivel municipal”, a menționat Ion Ceban.

Potrivit socialiștilor, proiectul a fost elaborat în urma consultării Direcției Finanțe și Direcției Juridice, care au identificat surse financiare pentru acest adaos din cadrul bugetului municipal. Eugenia Ceban a menționat că, în aceste scopuri, sunt necesare 3 milioane de lei care se găsesc în bugetul de rezervă.

„S-a tot spus că nu sunt bani pentru una, pentru alta. O asă ajungem deseori în consiliu să majorăm la o categorie de angajați și apoi la alta. Dacă în Chișinău nu s-ar fura, am avea bani pentru toate categoriile de angajați, nu doar cu 50%, dar cu 200%. Când se va stopa hoția, atunci vor fi bani pentru toți”, a susținut consilierul Ruslan Codreanu.

În cadrul ședinței, fracțiunea PL a propus majorarea salariului cu 100% pentru categoriile menționat mai sus, doar că acest amendament nu a fost susținut și de ceilalți consilieri, asta după ce un reprezentant al Direcției Financiare a declarat că astfel de mijloace financiare nu sunt, ceea ce face imposibilă majorarea salariilor cu 100%.

Potrivit socialiștilor, până în prezent, în orașul Chișinău 12 grădinițe nu funcționează. Motivul este lipsa de bucătari, al căror salariu este de 900 de lei.

publicitate