Evghenii Șevciuk a fugit din Republica Moldova! Informația a fost confirmată pentru TV8 de unul din avocații fostului lider separatist, care a spus că acesta a părăsit țara cu mai mult de 2 luni în urma. Avocatul spune că nu cunoaște în ce țară a plecat Șevciuk, dar este sigur că acesta va reveni, pentru ași apăra drepturile în cele 5 dosare intentate pe numele lui de către așa-numitul „comitet de ancheta” de la Tiraspol.

După ce, la sfârșitul lunii iunie, Șevciuk a anunțat, pe contul său de Facebook, că s-a refugiat la Chișinău, iar ulterior a depus o plângere la Procuratura Republicii Moldova, invocând faptul că cineva ar fi încercat să-l omoare, astăzi avocatul fostului lider separatist a anunțat că el a părăsit Republica Moldova.

„În prezent el nu este în Chișinău și nu este în țară deja de vreo două luni jumătate. – Dar unde-i el? – Nu cunoaștem, noi nu dăm așa întrebări. Pe noi nu ne interesează, ca avocați, asemenea întrebări. Dar el o să revină și are de gând să lupte pentru drepturile sale”, a declarat pentru TV8 Maxim Belinschii, avocatul Șevciuk.

Declarațiile avocaților se bat, însă, cap în cap cu cele ale oficialilor moldoveni, care, în luna iulie, atunci când presa a scris că Șevciuk a fugit din Moldova, ne-au asigurat în repetate rânduri, că „situația este sub control”. Primul a anunțat despre faptul că Șevciuk a fugit din Moldova, comunistul Vladimir Voronin, în Parlament. Ministrul de interne l-a contrazis imediat.

„Domnule Deliu, ați întârziat, el aseară a plecat din Moldova”, declara pe la ședința Parlamentului Vladimir Voronin în ziua 6 iulie.

„Nu este corect. Cu atât mai mult că aeroportul Chișinău este un aeroport care are o procedură legală ca și toată frontiera noastră. Dacă era să treacă Șevciuk, erau și probe”, declara anterior Alexandru Jizdan.

„Autoritățile care sunt specializate pe domeniul de securitate țin situația sub control. Se știe absolut tot și sunt implicate toate autoritățile care ar trebui să se implice”, menționa pe 13 iulie Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Contactat astăzi de TV8, Andrian Candu nu ne-a răspuns la telefon. Pe 19 iulie, procurorii ne-au comunicat că Șevciuc a fost audiat într-o cauză penală.

„El a fost audiat în cadrul unei cauze penale. Nu, detalii n-o să vă dau. Investigațiile sunt la început și noi nu am fi vrut să afle lumea despre ce este vorba. Să nu se considere nici vizat, dar nici noi să nu putem să acumulăm toate probele care ni le pune la dispoziție,” susținea atunci Vitalie Busuioc, șef adjunct PCCOCS.

Contactat de TV8, procurorul Vitalie Busuioc nu a confirmat, dar nici nu a infirmat faptul că Șevciuk ar fi fugit din Moldova. Totuși, el a precizat că știe unde se află fostul lider separatist, dar a refuzat să ne spună care este locația. Juriștii Promo-Lex declarau anterior că Șevciuk putea fi cercetat pentru cel puțin trei capete de acuzare: uzurparea puterii de stat, organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale și acțiuni premeditate de ațâțare a dezbinării naționale. Șevciuk are 5 dosare penale la Tiraspol, dar se declară nevinovat. La rândul său, procurorul general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, evitată să spună clar dacă Șevciuk este cercetat penal în Republica Moldova.

publicitate