În punctul de trecere Sculeni, pe direcția ieșire din R. Moldova, s-a prezentat un cetățean în vârstă de 23 de ani la volanul unui BMW X5 înmatriculat în România. La solicitarea inspectorului de frontieră, acesta a prezentat la control actele de călătorie și documentele însoțitoare pentru mijlocul de transport.
Comportamentul suspect al tânărului i-a determinat pe angajații Poliției de Frontieră să recurgă la controlul de nivelul doi.
Urmare, a verificărilor suplimentare, în torpedul autoturismului a fost găsit un permis de conducere românesc a unei alte persoane, ce prezenta semne vădite de falsificare. Tânărul s-a abținut să facă declarații vizavi de cazul dat.
Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor.
Conform normelor procedurale, pe cazul dat a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. (1) CP al RM. Cetățeanului moldovean i-a fost permisă trecerea frontierei de stat.