Cel mai mare producător de dulciuri din Republica Moldova, fabrica „Bucuria” din Chișinău, se bucură de popularitate și peste ocean. Un utilizator al platformei Facebook, Serghei Martiniuc, a postat mai multe fotografii cu bomboanele, napolitanele și biscuiții companiei Bucuria ce pot fi achiziționate într-un magazin din California.

Pentru 1 lbs (echivalentul a 450 grame) bomboane Meteorit un cumpărător va scoate din buzunar 7,13 $, pentru un pachet de napolitane Artek – 2.09 $, iar pentru o cutie de bomboane Moldova – 8.49 $.

Pentru cei care sunt departe de casă și vor să-și achiziționeze dulciuri moldovenești trebuie să cunoască că magazinul cu produsele respective poate fi găsit la următoarea adresă: Roxana Tunc 7263 Greenback Ln, Citrus Heights, CA 95621.

Înființată în anul 1946, SA „Bucuria” este cea mai mare firmă producătoare de dulciuri din Republica Moldova, care produce peste 250 de denumiri de produse de cofetărie. Fabrica produce zilnic în medie 37 de tone de produse de cofetărie: bomboane din ciocolată, zefir, napolitane, jeleuri, biscuiți, caramele etc.

 

publicitate