Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Buiucani a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a două persoane de comiterea escrocheriei şi delapidarea averii străine, ambele infracţiuni comise în proporţii deosebit de mari.

Inculpaţii, împreună cu un complice, au fost reţinuţi la finele lunii noiembrie 2016, în rezultatul unei operaţiuni, realizate de comun cu Direcţia Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

Unul dintre inculpaţi a deţinut în perioada anilor 1999-2011 funcţia de primar al comunei Truşeni, iar celălalt a fost inginer cadastral, specializat în geodezie.

În baza atribuţiilor funcţionale, inculpaţii identificau loturi de teren din comuna Truşeni, pe care ilegal le comercializau persoanelor cointeresate în achiziţia loturilor pentru construcţia caselor de locuit, iar documental indicau că le-au fost atribuite, gratuit, în baza unor decizii sau contracte false. Loturile erau comercializate prin intermediul persoanelor terţe, la preţul de circa 10-15 mii de dolari per lot.

Pentru conferirea legalităţii, unul dintre suspecţi, perfecta dosarul tehnic al imobilului, în temeiul deciziei false şi lipsa benificiarului după care întocmeau dosarul tehnic al imobilului, acesta fiind prezentat către ÎS „Cadastru” pentru înregistrare.

În cursul acţiunilor de urmărire penală au fost acumulate suficiente probe care demonstrează că inculpaţii, care sunt locuitori ai com.Truşeni şi or.Străşeni, ar fi delapidat 13 loturi de teren din rezervele adminstraţiei publice locale Truşeni în valoare de 1 655 202,55 lei, (valoarea de piaţă fiind de peste 4,5 mln lei). De semenea, aceştia ar fi dobîndit prin escrocherie, sub pretextul comercializării legale a loturilor de teren din intravelanul com.Truşeni, mijloace financiare în sumă de 1.191.747 lei de la mai multe persoane.

În privinţa unui complice de-al inculpaţilor, urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acesta fiind anunţat în căutare.

În scopul asigurării recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune au fost aplicate sechestre asupra bunurilor delapidate şi a proprietăţilor inculpaţilor.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă pînă la 15 ani închisoare.

De notat că, deconspirarea schemelor infracţionale utilizate în delapidarea celor 13 loturi de teren a permis identificarea unui număr impunător de loturi delapidate (peste 40 de loturi de teren pentru construcţii, cu valoare de piaţă de peste 8 mln lei) şi care constituie subiect al investigaţiilor suplimentare, în cadrul a unor noi cauze penale intentate.

publicitate