Opt morți și 137 de răniți – este bilanțul unei furtuni care a afectat ieri seara vestul României. Copaci puși la pământ, acoperișuri smulse și zeci de autoturisme distruse. Vântul a suflat cu peste 90 de kilometri pe oră. Furtuna, care a durat 15 minute, a făcut victime cât un uragan.

37 de localități din sud-estul Bihorului au fost afectate de furtună, fiind înregistrate avarii electrice, gospodării inundate și copaci căzuți peste mașini și oameni, iar opt persoane au murit.

Numeroși copaci au fost doborați în județul Arad. Aceștia au căzut pe drumuri, blocând traficul rutier. Cele mai multe persoane au avut de suferit în județul Timiș, unde bilanțul morților a ajuns la 5, iar alți 49, inclusiv copii, au fost grav răniți. Peste 1000 de pompieri au intervenit la deblocarea a 152 de persoane blocate în trenuri şi maşini şi la 93 de locuinţe cu acoperişurile avariate. Mesajul de condoleanțe al premierului României, Mihai Tudose, a sunat cinic:

„Asta e. Ce sa facem? Să dăm o lege să nu mai bată vântul? Important e să fim pregătiți să punem lucrurile în ordine. Din punct de vedere al eforturilor tuturor organismelor statului, noi suntem alături”, a declarat prim-ministrul României, Mihai Tudose.

Potrivit bilanțului preliminar, peste 200 de mii de case de locuit au rămas fără curent electric, iar alte peste 217 localități au fost grav afectate de vijelie. Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, pentru a putea fi avertizați în timp util pe viitor, va fi lansată o aplicație pentru telefonul mobil.