Proteste în Germania după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare de duminică. Acestea au izbucnit în mai multe orașe după avansul electoral istoric înregistrat de partidul naționalist „Alternativa pentru Germania”. Cu 13% din voturi, acest partid s-a impus ca a treia forță politică din țară. Tot ieri, Angela Merkel a fost realeasă pentru un nou mandat de cancelar al Germaniei.

Cu 32,7% din voturi, Uniunea cancelarei Angela Merkel a pierdut totuși câteva procente comparativ cu alegerile din 2013. În noul Bundestag vor intra 7 partide în loc de 5. Prin scorul înregistrat, formaţiunea Alternativa pentru Germania (AfD) devine cea de-a treia putere în Bundestag – o nouă povocare pentru Angela Merkel. La Berlin, manifestanţii au strigat „afară cu naziştii” și „rasismul nu este o soluţie” împotriva Alternativei pentru Germania.

Succesul populiştilor din AfD era de aşteptat. La fel și înfrângerea social-democraţilor. Proteste au avut loc și la Frankfurt, și la Koln.

Prin revenirea liberalilor în Bundestag, cancelarei Angela Merkel nu-i rămân decât două opţiuni în vederea formării unei coaliţii. Ca variantă de guvernare rămâne o alianţă formată din Uniunea conservatoare (negru), liberali (galben) şi ecologişti (verde). O constelaţie nouă-nouţă în jurul căreia se vor purta negocieri îndelungate.

„Noi răspundem pentru formarea Guvernului, iar fară partidul nostru nu va fi Executiv”, a menționat  Angela Merkel, cancelar german.

Potrivit agenției de știri Bloomberg, din cauza alegerilor din Germania, moneda Euro s-a depreciat cu 0,3 la sută. Reprezentantul „Asia FX”, Mitul Kotecha, a declarant că, după alegeri, investitorii vor urmări cu mai multă atenție politica monetară a Germaniei.

„Investitorii vor urmări anunţurile legate de politica monetară, mai ales având în vedere faptul că Alternativa pentru Germania nu este doar naţionalistă, ci şi împotriva monedei euro, într-o oarecare măsură”, a declarat Mitul Kotecha.

Partidul Alternativa pentru Germania a fost creat în 2013 de un grup de academicieni care se opunea monedei euro şi vroia revenirea la marca germană. În scurt timp, s-a transformat într-o formaţiune anti-migranți şi anti-islam, mai din cauza valului de refugiaţi care s-a abătut asupra Germaniei în ultimii doi ani.