Vor să descopere și să cultive tinere talente! Mai mulți maeștri ai artelor plastice, actori și muzicieni din Moldova, vor fi gazda unui eveniment de excepție, în cadrul proiectului „Orașul meu de vise mari”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, în parcul Ștefan cel Mare din capitală. În aceeași zi, va avea loc și preselecția pentru videoclip, inspirat din creația maestrului Eugen Doga.

Copiii pasionați de lumea artei, de la orașe și sate, își vor putea demonstra talentul, fiind acompaniați de mai mulți artiști de la noi, inclusiv vor putea să cânte pe scenă alături de aceștia. Proiectul „Orașul meu de vise mari” își propune să scoată din anonimat tinerele talente și să le ofere posibilitatea „să guste” din scena mare, alături de artiștii renumiți de la noi.

Este atât de util pentru tineri și pentru copiii care sunt în derivă, care mulți dintre ei își au părinții peste hotare. Cred că este nevoie de susținerea unor oameni care au deja o experiență”, afirmă Lucia Culev, șef direcția Cultură din cadrul primăriei Chișinău.

Sunt sigur că sunt foarte mulți copii, pe care neapărat o să-i descoperim. O să ne străduim să fie un început de proiect frumos”, a declarat și interpretul Alex Calancea.

Proiectul este finanțat de Direcția cultură a Primăriei municipiului Chișinău – un proiect care își propune să se extindă în mai multe raioane ale țării. Pe lângă artă și muzică, copii de toate vârstele vor avea parte și de master-class-uri, la care își vor putea pune în valoare abilitățile de pictori sau sculptori.

O să fie și o serie de lucrări de pictură și sculptură. Lucrările mai mici o să fie expuse aici, unde o să fie apreciate de public”, a menționat artistul plastic, Octavian Romanescu.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, în grădina publică Ștefan cel Mare. Tot sâmbătă, la ora 14, va avea loc și preselecția pentru videoclip, inspirat din creația maestrului Eugen Doga. Urmează a fi aleși băieți cu vârsta cuprinsă între 8-11 ani.