Fără cafea, dar, în schimb, la libertate. Așa își încep diminețile unele deținute ale Penitenciarului nr.7 din Hîncești. Cele mai harnice. Acestea sunt transportate, sub stricta supraveghere a gardienilor, la munci într-un câmp din apropierea orașului Hîncești. Sunt vesele la chip. În spatele acestei bune dispoziții se ascund, însă, istorii halucinante de viață.
„Este foarte dureros, dacă ești mamă și ai mulți copii. Mă doare inima, dar nu arăt la toți, noapte plâng să nu mă vadă nimeni. Dar trebuie să fii tare să nu arăți că îți este jale”, mărturisește Vera, o deținută.
Tanti Liuba, este mereu cu gândul la fiica sa. Face pușcărie pentru că și-a omorât soțul. L-a ucis „de frică”, spunea ea – „apărându-se”. A fost condamnată la 13 ani de închisoare.
„Aștept clipa să vină cât mai degrabă să o văd, să o cuprind și să stăm la aceeași masă împreună. E tare greu. Nu zic – am foarte multe rude, dar când cazi în necaz toți se dau într-o parte.” 02:55 muscă 03:26 ,, Îmi pare rău. Mi-a fost soț. Ne-am luat din dragoste. După trei zile m-a cerut de la părinți, dar așa s-a întâmplat… Soarta a fost dură”, ne spune o altă deținută, Liuba.
Și Olesea duce dorul copiilor. După ce a fost condamnată, aceștia au rămas în grija rudelor. O înăbușă plânsul ori de câte ori își amintește de momentul despărțirii de mezin. Și-a petrecut cu el 3 ani în detenție, la penitenciarul „Pruncul”. De mai bine de 4 luni, nu și-a mai văzut copii.
„Cu al cincilea eram la spital în Hîncești, nășteam. Au venit și m-au luat din maternitate. Au cerut numărul de telefon al soțului ca să ia copilul acasă, dar medicul-șef nu le-a permis. Și am fost dusă la „Pruncul”, în 16. ML-am născut la libertate și, după patru zile, m-au luat cu el la închisoare”, își amintește Olesea, deținută.
Munca în câmp nu este ușoară, mai ales că lucrează pentru bani puțini. Oricum, trăiesc senzația de mai multă libertate și, în plus, îi pot ajuta pe cei dragi, aflați în libertate, măcar puțin – cu aproximativ 300 de lei pe luna.
„Noi trei zile lucrăm și o zi scoatere. Avem 113 lei pe zi. Avem magazin în pușcărie. Aduc producție proaspătă”;
„Abia e prima lună de când lucrez. Trebuie să trimit bani acasă. Unde stau acum nimeni nu-i încalță și nici nu-i îmbracă. Eu trebuie să-i îmbrac și să-i încalț”;
„Trimit acasă, îmi întrețin familia și îmi las și mie pentru toate necesitățile unei fete”.
Vasile Colța este unul dintre antreprenorii care apelează la brațele de muncă ale deținutelor de la Rusca. Spune că face asta de nevoie – zilierii din oraș nu vor să muncească. Fermierul se declară mulțumit și laudă deținutele pentru hărnicia lor.
„Practicăm aceasta de 5 ani. Suntem mulțumiți de ele. Lucrează foarte bine”, menționează Vasile Colța, antreprenor.
Nu toate deținutele au voie să iasă la muncă la libertate. Selecția are loc conform unor criterii stricte. Pe lângă faptul că sunt remunerate pentru munca lor, femeilor care muncesc li se reduce din pedeapsă.
„Înainte de a fi adoptată decizia de a permite deținutelor să fie plasate în câmpul muncii, toate cererile deținutelor se inspectează într-o comisie de profil a penitenciarului. În cazul în care deținuta întrunește toate condițiile prevăzute de lege, i se permite deplasarea în afara penitenciarului, la munca agricolă”, explică șeful DIP, Aurelian Suhan.
În prezent, în Penitenciarul nr. 7, Rusca, își ispășesc pedeapsa peste 500 de femei. Peste 200 dintre ele au dreptul să muncească în detenție.
