„Și așa trăim aici – neajutorați.”
„Anul 2014 vreau să-l uit, a fost foarte strașnic.”
„Sunt doar trei variante, noi am intrat și i-am ucis pe toți, rușii îi ucid pe toți și pleacă…trebuie să fie o voință politică.”
Ultimul acord de încetare a focului în Ucraina a fost încheiat în luna august 2017, pentru ca localnicii să-și poată pregăti copii de școală. Armistițiul nu este, însă, respectat în totalitate.
Localitatea Popasna, regiunea Lugansk este una din zonele în care și astăzi au loc atacuri sistematice și schimburi de focuri. Despre acest fapt ne vorbește până și indicatorul de la intrare în localitate care este plin de urme de gloanțe, iar de jur împrejur, zona este împânzită cu tuburi de cartușe.
Satul Nijnee din Luganskse află în imediata apropiere de linia frontului. De când a fost bombardată magistrala de gaze,oamenii au învățat să supraviețuiască în condiții extreme.
„Gaz nu avem, nimic nu avem, la jumătate la 9 se aud împușcături, avem copil mic de 3 luni. Cât de des împușcă? În fiecare zi cum se așterne seara, pe la orele 20 se aud împușcături”.
„Acum schimburile de focuri nu sunt chiar atât de intensive, dar reacționăm destul de normal, deja ne-am obișnuit”,
„Iată aici a explodat un obuz, peste casa următoare și deja pe drum.”
Cândva o localitate plină de viață,satul „Nijnee” s-a transformat într-un câmp de luptă. Zeci de case au fost bombardate. Între acestea și locuința mătușii Ecaterina.
„Iată aici a fost o groapă mare, chiar sub casă. Iată se vede cum s-a desprins…și acum este pe cale să se rupe”, susține Ecaterina Alexandrova, locuitoarea satului „Nijnee”.
Femeia are mereu o geantă pregătită și este gata de evacuare în orice moment. „Iată aici am niște contacte. Iată și asta, dacă va fi frig afară. Iată doar asta și iau, nu iau multe lucruri. Iată și aici am toate medicamentele. În caz de ceva mă ascund în baie. Acolo este cea mai mică distanță dintre podea și pod”, a mai adăugat Ecaterina Alexandrovna.
Mătușa Ecaterina se consideră o norocoasă. Alte case au fost distruse în totalitate și nu au mai fost reconstruite.
„Aceasta este una dintre casele nimicite de război. În 2015 pe acoperișul locuinței a căzut un obuz care a explodat. A nimicit totul. După incident, femeia care a locuit aici toată viața a plecat și nu s-a mai întors.”
În timp ce în zonele fierbinți oamenii se gândesc cum să supraviețuiască, autoritățile de la Kiev așteaptă să vină „Căștile Albastre” să elibereze teritoriile ocupate de mercenarii pro-ruși.
„Noi vrem ca pacificatorii să fie amplasați la granița cu Federația Rusă și, suplimentar, în regiunile Donețk și Lugansk”, a declarat Iurii Grimceak, viceministrul din cadrul ministerului pentru Zonele Temporare Ocupate.
„Principala solicitare față de contingentul de pacificatori: în componența lor nu trebuie să fie niciun militar rus, pentru că Rusia este țară-agresor. Pacificatorii trebuie să aibă competențe și armament suficient ca să se poată apăra inclusiv pe sine”, adaugă Alexander Motuzeanik, ofițer de presă din cadrul Ministerul Apărării al Ucrainei.
De altă părere sunt însă militarii care s-au întors din zonele de conflict. Aceștia nu cred că pacificatorii pot fi o salvare pentru Ucraina.
„Eu cred că nu ne vor ajuta din cauza că în „Căștile Albastre” tot militari ruși vor fi. Pământurile Ucrainei să fie întoarse Ucrainei, ca să nu avem aici o Transnistrie, o Abhazie, dar să avem o Ucraină integră”.
„Ceea ce avem acum este rezultatul faptului că administrația nu-și dorește soluționarea conflictului. Singuri puteți să vă gândiți de ce… Afaceri, influență”.
„Sunt doar trei variante. Am intrat și i-am ucis pe toți. Rușii îi ucid pe toți și pleacă… E nevoie de voință politică. La judecata Domnului, vor fi pedepsiți de mâinile poporului ucrainean.”
Războiul-hibrid din Ucraina a început în 2014. De atunci au murit 2.700 de militari ucraineni, alți 10 mii fiind răniți. Din cauza războiului, aproape 1 milion 800 de mii de oameni și-au părăsit casele și s-au refugiat cât mai departe de linia frontului.
