În satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni din raionul Florești au demarat, vineri, 6 octombrie, lucrările de construcție a unui sistem de apeduct. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, cofinanțat de Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan).

În cadrul ceremoniei de lansare a lucrărilor de construcție autoritățile și-au exprimat disponibilitatea de a colabora și coopera în vederea realizării eficiente a proiectului.

De asemenea, acestea au anunțat că sistemul de apeduct în aceste trei localități este o parte a unui mare proiect implementat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și cu suportul ApaSan, ce va facilita accesul la apă potabilă pentru locuitorii din zece localități din raionele Florești și Soroca.

Costul total al proiectului de aprovizionare cu apă potabilă a celor trei sate constituie circa 30 mln de lei.
Proiectul ApaSan este finanțat de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și cofinanţat de Agenţia Austriacă de Dezvoltare (ADA).