/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Câte doze de vaccin antigripal sunt disponibile pentru sezonul 2017-2018 în Moldova

missing
09 octombrie 2017, ora 15:43

Astfel, în perioada imediat următoare, vaccinul Influenza Vaccine (Split Virion) va fi distribuit instituțiilor medico-sanitare publice, după care va demara Campania de imunizare împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire (bolnavii cu boli cronice, lucrătorii medicali, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, din instituțiile de asistentă socială, copiii din orfelinate etc.).

Beneficiile vaccinării împotriva gripei sunt: reducerea riscului apariţiei formelor severe de boală și a numărului îmbolnăvirilor, vizitelor la medici, pierderilor zilelor de muncă sau de studii, precum și prevenirea complicațiilor, spitalizării şi deceselor cauzate de gripă.

Precizăm că vaccinul împotriva gripei protejează doar de gripa provocată de virusurile sezoniere A(H1N1), A(H3N2) și B, și nici într-un caz de alte infecții respiratorii virale acute.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vă informează că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă si recomandă tuturor celor care se încadrează în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinarea care este gratuită.

Măsurile de igienă personală (spălatul pe mâini cu apă și săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui mod de viață sănătos – alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții virale acute ale căilor respiratorii și în special prin gripă.

De menționat că medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție / spital de boli infecțioase, se administrează doar la indicația medicului, în cazurile grave sau la contractarea bolii de persoane cu factori de risc pentru complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivitățile de copii, o importanță majoră o reprezintă triajul, la prima oră de curs, efectuat de către cadrele didactice în clasă, prin trimiterea la medic sau izolarea la domiciliu a oricărui elev care prezintă febră sau alte semne de boală respiratorie acută.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram