Dodon a menționat că zilele astea s-au împlinit 10 luni de la prima întâlnire la nivelul celor doi șefi de stat. „În această perioadă a crescut exportul în Rusia cu 17% în primul semestru al anului curent. Pe unele poziții, de exemplu, strugurii, a crescut de 19 ori, merele de 3 ori. Vă mulțumesc pentru rezolvarea problemei migranților, câteva zeci de mii și-au legalizat activitatea”, a declarat Dodon.
Acesta a menționat că au fost unele încercări de a provoca la confruntare conducerea țărilor noastre. Dar, spune Dodon, acestea au fost doar provocări. Dodon a menționat și despre problema transnitreană, spunând că în iulie s-au marcat 25 de ani de la crearea misiunii de pacificare. „Vreau să vă mulțumesc din numele poporului nostru, fiindcă rolul acestei operațiuni este foarte înalt”, susține Dodon. A menționat că a venit cu câteva propuneri de a rezolva problemele curente ale transnistrenilor, pe termen lung, Dodon afirmă că este sigur că „după alegeri vom avea un Parlament pro-moldovenesc, focusat pe rezolvarea acestei probleme (transnistrene)”.
După discursul lui Dodon, Putin a menționat că acțiunile pe care le-a făcut Rusia în privința exporturilor produselor moldovenești pe piața rusă și rezolvarea problemei migranților, au fost făcute pentru ca moldovenii să vadă, să aprecieze și să susțină forțele care sunt orientate spre îmbunătățirea relațiilor moldo-ruse.
„Ați menționat unele decizii luate în urma discuțiilor noastre, liberalizarea migranților, deschiderea pieței pentru unele produse. Trebuie să vă spun direct că acesta nu este chiar un avans, au fost făcute pentru a susține eforturile voastre pentru normalizarea relațiilor moldo-ruse. Noi sperăm că oamenii vor vedea, vor aprecia și vor susține acele puteri din țara voastră care sunt orientate spre îmbunătățirea relațiilor moldo-ruse. Noi în viitor vom construi un contact economic, reieșind din conlucrarea politică. Astăzi, noi vrem să susținem eforturile voastre sincere de a îmbunătăți relațiile moldo-ruse. O să facem tot posibilul pentru rezolvarea conflictului transnistrean”, a declarat Putin.
La finalul discuției Dodon a apreciat reacția Rusiei la provocările majorității parlamentare ca fiind înțeleaptă și a declarat că e important să nu sufere cetățenii simpli.