Au venit la prima oră în fața Primăriei. Socialiștii au depus astăzi documentele de înregistrare pentru campania electorală de revocare, prin referendum, a primarului suspendat Dorin Chirtoacă. Aceștia au evitat să spună pe cine își doresc să propulseze în fotoliul de primar.

„Gânduri bune, gânduri pozitive. Vrem să ajungem din casă în casă, la fiecare om MUSCA să spună un ferm nu acestui primar general și să-l demită. Acest primar, timp de 10 ani, și-a bătut joc nu numai de capitală, dar și de cetățenii care trăiesc în acest oraș”, a declarat Vasile Bolea, deputat PSRM.

Deși sunt siguri că edilul capitalei va fi demis, socialiștii evită să spună pe cine văd în loc. „Noi mergem pas cu pas. Preocuparea noastră acum este referendumul”, a adăugat Bolea.

În cel mult trei zile, Partidul Socialiștilor trebuie să fie înregistrat ca participant în campanie, ca să poată face agitație electorală. Scrutinul ne va costa 9 milioane de lei și va avea loc la 19 noiembrie. Mai multe formațiuni de dreapta au anunțat că vor boicota referendumul. Chirtoacă a declarat că nu-i este frică de inițiativa socialiștilor, declarându-se victima unor jocuri politice. Dorin Chirtoaca se află în arest la domiciliu de aproape 4 luni, fiind cercetat penal în două dosare. Ieri, Judecătoria Buiucani i-a prelungit mandatul de arest pentru încă 30 de zile, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a interveni în disputa electorala inițiată de socialiști.