/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Ziua eșuată a opoziției la Parlament. Nici unul din cele 10 proiecte ale socialiștilor nu au fost aprobate

missing
12 octombrie 2017, ora 18:05

Dispute aprinse a stârnit în Parlament inițiativa socialiștilor de a majora de la 18 la 21 de ani vârsta persoanelor cărora comercianții au dreptul să le vândă alcool.

Spuneți că tânărul în vârstă de 18 ani nu e în măsură să ia o decizie informată cu privire la consumul de alcool, dar poate lua o decizie informată când vine vorba de vot?”, a afirmat Mihaela Spatari, secretar grupul PPEM.

2/3 din tineri sunt la țară. Ei nu trebuie să facă niciun pas. Ei trebuie să coboare în beci și să rezolve problemele”, spune vicepreședintele fracțiunii PDM, Dumitru Diacov.

Mărim taxa cu 100% la vodcă și alte băuturi și am terminat întrebarea. Și atunci consumul chiar o să scadă la aceste băuturi”, a declarat vicepreședintele fracțiunii PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Aminitiți-vă cu ce a început distrugerea Uniunii Sovietice. Cu renumita lege de luptă împotriva alcoolismului. Nu o să le interziceți să bea până la 21 de ani niciodată”, afirmă Vladimir Voronin, deputat PCRM.

Avem practica internațională pozitivă în SUA, în țările europene”, susține deputatul PSRM Vladimir Odnostalco.

La 18 ani le dăm oamenilor arma în mână. Tu, Vladimir, cum crezi, cât de real este să implementăm acest proiect? Cum îți imaginezi că vine în magazin un om de 21 de ani, cu barbă mai lungă decât a noastră, și i se spune că nu-ți putem vinde alcool?”, a declarat deputatul PDM Corneliu Dudnic.

Respectarea legii ține de voința puterii. Vreau să vă reamintesc că dvs. faceți parte din această majoritate”, a replicat deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco.

Nu a scăpat nici președintele comisiei de profil, Ion Balan.

Toate canalurile TV au arătat cum cu paharul de vin, de șampanie, de ce-ți turnau, ai petrecut toată ziua în piață la Ziua Vinului. Cum o să te uiți în fața producătorilor de vin după așa un raport frumos?”, a mai adăugat Odnostalco.

În primul rând, nu toată ziua, doar atât cât a fost posibil. În al doilea rând, eu nu am susținut acest raport, a fost votat de colegii din comisie”, a menționat Ion Balan, președintele comisiei de agricultură.

Un alt proiect înregistrat de socialiști tocmai în 2015 prevede ajustarea pensiilor la minimul de existență. Unii l-au numit populist, mai ales că sistemul de pensii a fost deja reformat.

Vă rog să adresați întrebările în rusă, o cunoașteți foarte bine. Eu vorbesc puțin limba de stat”, a precizat deputata PSRM Elena Hrenova.

Eu o să vorbesc în limba română. Mai ales că, slavă Domnului, ne-am găsit 34 deputați care am făcut și sesizarea la CC pentru a schimba articolul 13. Parcă e 20%, parcă e minimul de existență. Vedeți cum faceți această formulare. Ea nu este corectă din punct de vedere a construcției propoziției”, a menționat Lilian Carp, deputat PL.

Proiectul clar că este unul populist. Naționalizați toate averile care nu pot fi justificate ale tuturor deputaților și pensii o să fie”, a adăugat deputata PLDM, Maria Ciobanu.

Trebuie să îmbunătățim situația pensionarilor și invalizilor”, a precizat deputata PSRM, Elena Hrenova.

Care sunt, dacă ați calculat, sumele necesare pentru implementarea proiectului?”, a întrebat deputatul PLDM, Grigore Cobzac.

Nu știu de câți bani este nevoie, dar aproximativ este o cifră mare”, a răspuns deputat PSRM, Elena Hrenova.

Au trecut doi ani de zile din septembrie 2015? Astăzi e octombrie. De ce încălcăm regulamentul Parlamentului?”, a întrebat Voronin, deputat PCRM.

Ordinea de zi a fost făcută în septembrie. Frumos?”, a răspuns președintele Parlamentului, Adrian Candu.

Deși le-au dezbătut aprins ore în șir, cele zece proiecte ale deputaților socialiști așa și nu au fost votate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram