De asemenea, premierul a cerut să se asigure investigarea acestui accident așa cum prevăd standardele internaționale.
„Din informaţiile pe care le dispun la acest moment şi conform modificărilor oficiale din Coasta de Fildeş, înţeleg că aeronava executa zborul de poziţionare. Avea scop de a prelua încărcături conform contractului încheiat cu armata franceză. Aeronava se afla pe post de a ateriza neajungând la pista doar 500 de metri. Accidentul aviatic s-a produs din cauza condiţiilor meteo la acel moment având loc o furtună. Piloţii aveau o experienţă impunătoare, peste 20 de mii de ore de zbor. De asemenea nava era în stare de navigabilitate bună, cu ultima verificare în anul 2017”, a mai afirmat premierul în cadrul ședinței de criză.
În privința moldovenilor spitalizați ministrul Afacerilor Externe a menționat că sunt în afara oricărui pericol, starea lor fiind stabilă.
Amintim că aeronava prăbușită efectua zboruri pentru armata franceză și avea la bordul său zece persoane, dintre care şase cetățeni ai Republicii Moldova și patru cetățeni ai Republicii Franceze.
Conform datelor obținute de la autoritățile ivoriene, patru cetățeni ai Republicii Moldova au decedat în urma accidentului iar ceilalți doi au fost preluați de către armata franceză pentru acordarea îngrijirilor medicale.