Nu și-au primit salariile de două luni, iar întreprinderea la care lucrează risca să falimenteze. Este vorba de Combinatul „Bunătate” din Chișinău. Acesta s-a pomenit cu datorii de 25 de milioane de lei, acumulate însă doar de o filială administrată păgubos. Autoritățile au pus sechestru pe conturile întregii întreprinderi.

Maria Buzdugan are 68 de ani. Este invalid de gradul II. S-a angajat în câmpul muncii chiar și după ce a ieșit la pensie. Acum este croitoreasă la Combinatul „Bunătate”, iar vestea că ar putea rămâne fără lucru a demoralizat-o, mai ales că nu și-a mai primit salariul de vreo două luni.

Din copilărie am probleme, dar așa m-am născut. Mă dor și picioarele, stau toată ziua la mașina aceasta și lucrez să am o capică să pot plăti serviciile comunale, care sunt tare scumpe”, susține Maria Buzdugan, angajată.

Și Aliona ar putea rămâne fără surse de existență. Femeia lucrează aici de 8 ani. A crescut la internatul din Hâncești, iar acum locuiește la Azilul de bătrâni. Banii pe care îi câștigă aici sunt unica sursă de existență. „Noi suntem stresați, eu sunt emotivă sunt invalid de gradul II. Nu pot să lucrez azi la o întreprindere, mâine la alta. Eu vreau să lucrez aici”, a adăugat Chiorescu Alioana.

Pentru că s-a pus sechestru pe conturile întreprinderii, angajații nu-și pot primi salariul, iar combinatul riscă să falimenteze. „Îmi este jale de acești oameni care vin în fiecare zi la lucru. Plătesc impozitele până la ultimul bănuț. Știu soarta fiecăruia. Nu se poate de procedat așa”, a menționat Rusu Nadejda.

„Noi suntem invalizi. Dacă aceasta se va închide noi unde să ne ducem să lucrăm. Să ne ducem în stradă cu mâna întinsă? Să răspundă cei care au furat, nu noi”, a adăugat o altă angajată, Ana Lazări.

Problemele au început în 2012, când, în baza hotărârii Societății Invalizilor din Republica Moldova, a fost înființată încă o filială a acestui combinat – Filiala Nr.1. Ulterior, la această filială au fost descoperite mai multe ilegalități, iar administratorul acesteia a fost pus sub arest la domiciliu.

Acești bani nu stau pe spatele nostru. La toate controalele care au fost efectuate este scris clar că la întreprinderea de bază Combinatul Republican de Producție și Instruire a invalizilor nu a fost depistată nici o încălcare”, a declarat Olga Dodon, șefa de producere a combinatului „Bunătate”.

Angajații dau vina pe actualul director al combinatului, care, potrivit lor, ar fi știut de la bun început ce se va întâmpla. De cealaltă parte, directorul spune că nu a făcut decât să asculte de șefi.

„Cum să nu mă supun administrației? Este asociatul nostru. A fost luată o decizie. Sunt obligată să o îndeplinesc”, a adăugat directorul combinatului „Bunătate”.

Combinatul „Bunătate”, specializat în confecționarea uniformelor pentru subdiviziunile MAI, a fost înființat în 1990. Aici activează 60 de persoane, dintre care 35 sunt persoane cu nevoi speciale. Filiala Nr.1, care a acumulat datoriile de milioane, a fost deschisă în 2012.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!