Menționăm că candidatura lui Sturza a fost respinsă repetat de președintele Igor Dodon: „Eu, ca șef de stat, nu pot accepta o candidatură incompetentă și politizată în fruntea Armatei Naționale. Orice încercare de a o învesti fără decret prezidențial va fi în afara cadrului legal. Un asemenea „ministru” va fi nelegitim. Nu îl va recunoaște nici președinția, nici Armata, nici cetățenii. Onoarea de generali nu le va permite militarilor să fie conduși de un ministru parvenit, impus pe căi neconstituționale”, a precizat atunci Igor Dodon.
După refuzul președintelui, Guvernul s-a adresat Curții Constituționale care a decis că în cazul în care președintele refuză să semneze un decret, el poate fi înlocuit, iar interimatul funcției de președinte va fi preluat de speakerul Parlamentului Andrian Candu sau premierul Pavel Filip
Eugen Sturza, din anul 2009 până în 2013, a deținut funcția de consilier al prim-ministrului Republicii Moldova în Guvernul Filat, iar în perioada 2013–2015 a ocupat funcția de șeful al cabinetului prim-ministrului Republicii Moldova în Guvernul Leancă.





