/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Doi bărbați, arestați pentru trafic de influență. Ar fi cerut 1.200 de euro pentru eliberarea a două permise auto

missing
25 octombrie 2017, ora 09:56

Potrivit denunțătorului, suspecții ar fi pretins și primit 1.200 de euro, susținând că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din or. Edineț. Scopul era determinarea acestora să aprecieze doi cursanți, soț și soție, cu calificativul „admis” la probele examenului de obținere a permisului de conducere pentru categoriile „B” și „C”. O parte din banii pretinși, 600 de euro, ar fi fost primită de cei doi încă în luna august curent.

Urmare a documentării cazului de către DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție, bănuiții de trafic de influență au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 al. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200 000 de lei.

Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram