În dimineața zilei de azi, în timpul verificării de rutină a celulelor, angajații Penitenciarului nr.13-Chișinău au găsit un deținut decedat. Acesta nu avea semne de violență, constatările preliminare ale medicilor fiind moarte subită.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani se deținea în custodia instituției din luna mai a anului curent, fiind transferat din Federația Rusă. Acesta nu se afla la evidența medicului și nici nu a avut careva acuze de sănătate în timpul deținerii.

Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului.

La moment, administrația penitenciarului întreprinde măsuri pentru căutarea rudelor deținutului în regiunea Odesa, Ucraina și informarea acestora despre deces.