Ministerul Justiției a creat un grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea mecanismelor legale și ajustarea cadrului normativ aplicabil în faza de urmărire penală a persoanelor cu boli psihice. Anatolie Munteanu, secretarul general de stat, a reiterat interesul și implicarea în ajustarea legislației naționale la standardele altor țări privind respectarea drepturilor omului.

Subiectele cheie discutate au fost: necesitatea internării tuturor persoanelor cu dizabilități mintale la etapa aplicării arestului preventiv, crearea unei secții special adaptate pentru aceste persoane și efectuarea procedurilor de expertiză psihiatrică.

A fost propusă crearea unei secții special adaptate potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, în subordinea Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău. Costul construirii acesteia a fost estimat la 4 milioane lei.

Specialiștii vor elabora un acord de colaborare pentru o comunicare corespunzătoare între instituțiile statului. Astfel, ar putea fi gestionate corect situațiile de aplicare a măsurilor de arest la etapa urmăririi penale față de persoanele cu boli psihice.

Grupul de lucru este format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Procuraturii Generale, Instituția Ombudsmanului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.