Astăzi se împlinește un an de la trecerea în neființă a Pompierului Erou Ivan Nagailîc de 28 de ani. În memoria camaradului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a oficiat o slujbă de pomenire la biserica Arhanghelul Mihail și Gavril din incinta Serviciului.

Rude, apropiați, dar și colegi de breaslă și-au adus aminte de unul dintre cei mai curajoși salvatori. Conducerea IGSU a menționat eroismul de care a dat dovadă pompierul în lichidarea celui mai dificil incendiu.

Mai mult, generalul – maior Mihail Harabagiu și-a exprimat regretul pentru decesul prematur al pompierului. Conducerea,  dar și colegii cu care a intervenit Ivan Nagailîc la lichidarea situațiilor excepționale au mers la mormântul răposatului pentru a-și aduce aminte de camaradul de luptă.

Pompierul Ivan Nagailîc a activat în Centrului Republican de Intervenții Operative al Direcției Salvatori și Pompieri din anul 2009. Salvatorul Erou a decedat pe data de 11 noiembrie 2016 la lichidarea unui incendiu de proporții de pe str. Uzinelor din capitală.

Nagailîc deținea funcția de șef echipă al Postului salvatori și pompieri al Centrului republican de intervenție operativă al SPC SE, în grad de sergent major al s/salvare. Era căsătorit și avea doi copii.

Reamintim că, peste 20 de autospeciale de intervenție, inclusiv 5 autoscări au fost antrenate de pompieri pentru localizarea și lichidarea incendiului de pe str. Uzinelor nr.9, izbucnit la data de 11 noiembrie 2016. Pe parcursul nopții peste 100 de pompieri și salvatori au întreprins măsuri de stingere și răcire a clădirii cuprinsă de foc. Făcările au cuprins etajul patru al unui depozit, pe o suprafață considerabilă, dar încă neestimată. Două persoane au fost salvate de către pompieri și transportate la spital. Tot de ajutor medical, au avut nevoie doi pompieri.