Neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon reprezintă un obiectiv pentru multe guverne, dar și pentru un număr însemnat de companii, care investesc miliarde de dolari sau euro pentru a-și reduce emisiile către zero, iar acest lucru impresionează. Însă să reușești să elimini din atmosferă mai mult CO2 decât emiți pare aproape imposibil, mai ales pentru Bhutan, o naține mică din estul munților Himalaya, potrivit World Economic Forum, citat de green-report.ro.

Regele Bhutanului, Jigme Singye Wangchuck, a dezvoltat un indicator denumit Produsul de Fericire Brut, inspirat din Produsulu Intern Brut, indicator macroeconomic, ca parte a obiectivului său mai amplu de a transforma țara într-una dintre cele mai fericite din lume. Nu doar că a reușit să-și atingă obiectivul, dar a transformat-o și într-una dintre cele mai “verzi”. Acest lucru se datorează faptului că cei patru piloni ai patru piloni ai indicelui pentru fericire includ dezvoltarea durabilă, protecția mediului, conservarea culturală și buna guvernanță, o rețetă pentru o națiune fericită și un mediu curat.

Printre unele politici verzi ale țării se numără legea potrivit căreia 60% din suprafața teritorială trebuie să fie menținută și protejată ca pădure. Acest aspect este stabilt prin constituție. În prezent, suprafața acoperită cu pădure este de 72%, autoritățile interzicând chiar exportul de bușteni. Bhutan menține, de asemenea, o formă de turism controlat, cu impact redus asupra mediului, care include aplicare unor taxe de dezvoltare durabilă.
Pădurile din Bhutan absorb 6 milioane de tone de CO2.

Potrivit datelor prezentate de World Economic Forum, țara emite anual în jur de 1,5 milioane de tone de carbon, în timp ce pădurile ei absorb peste 6 milioane de tone. Totodată, până în 2030, autoritățile s-au propus zero emisii nete de gaze cu efect de seră și zero deșeuri, iar producția de alimente să provină în proporție de 100% din surse ecologice, până în 2020.

Pentru atingerea acestor obiective, printre altele, guvernul a format un parteneriat cu Nissan prin care constructorul auto va livra automobile electrice locuitorilor din Bhutan. Primul ministru Tshering Tobgay a anunțat că se urmărește ca întregul parc auto să fie alcătuit doar din vehicule electrice.

De asemenea, se are în vedere mărirea cotei de energie regenerabilă reducând în același timp dependența importurile de energie electrică de pe timpul iernii. În prezent, țara energia electrică produsă provine din vânt, biogazul și soare.