Partidul Liberal anunță opinia publică că, „din motive evidente”, nu va delega nici un reprezentant la dezbaterile electorale pentru desfășurarea referendumului local din 19 noiembrie 2017. Anunțul vine după ce sâmbătă, 11 noiembrie, socialistul Ion Ceban l-a invitat pe Dorin Chirtoacă la o dezbatere televizată.

„Acest referendum este ilegal, organizat cu grave încălcări ale Constituției Republicii Moldova, ale Codului Electoral și ale Cartei Europene a Autonomiei locale, fapt confirmat și prin Rezoluția adoptată la 19 octombrie 2017, de către Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei”, se arată în mesajul remis de liberali.

În mesaj este menționat că acest referendum nu vine să soluționeze problemele locuitorilor municipiului Chișinău, dar reprezintă o risipă a banilor publici. „Socialiștii s-au discreditat, la fel și toți ceilalți, care au pus la cale și au contribuit la organizarea acestui referendum ilegal. Considerăm că participarea noastră la dezbateri electorale, alături de uzurpatorii și inițiatorii acestui plebiscit, ar duce în mod implicit la recunoașterea acestui referendum ilegal, inclusiv am legaliza moftul socialiștilor, prin care se vor cheltui 9 milioane de lei din buzunarul locuitorului municipiului Chișinău”, adaugă liberalii.

La final, PL a îndemnat alegătorii din municipiul Chișinău să nu participe pe 19 noiembrie.