Organizațiile de creditare ne bancară și Lessing financiar vor activa după reguli noi. Parlamentul a adoptat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care le va reglementa activitatea. Autorii spun că inițiativa își propune să prevină riscurile excesive din sistem. S-a opus categoric deputatul PPEM Valeriu Ghiletchi, care este cofondatorul unei companii de micro-finanțare.

Deși autorii proiectului au vorbit despre necesitatea subordonării organizațiilor de micro-finanțare și ale celor de Lessing financiar unui cadru normativ unic, s-a opus vehement adoptării acestui proiect popular-europeanul Valeriu Ghilețchi. Conform declarației de avere, acesta deține peste 30% din acțiunile unei companii de micro-finanțare.

„Pe fondalul unor dobânzi de-a dreptul fantastice, perpetuă dependența cetățeanului de creditor, beneficiarul devenind ostaticul de datorii la nesfârșit”, subliniază Valeriu Chițan, președinte CNFP.

„Nu văd necesitatea adoptării unei legi, când la ora actuala ai o lege care funcționează, ai un domeniu în care nu sunt probleme. Vii ca stat să sugrumi acest domeniu și să preiei controlul asupra lui”, menționează Valeriu Ghilețchi, președintele fracțiunii PPEM.

„Acest proiect de lege are o tranziție prea lungă – de 7 ani, cu diferite interese, cu diferit lobby. Este prea mult, este suficient”, a spus Valeriu Chițan, președinte CNFP.

Alții au menționat necesitatea supravegherii provenienței banilor, dar și a abuzurilor asupra beneficiarilor care nu sunt informați corect despre dobândă.

„Dobânda anuală efectivă este de 100%, 500%, 1000%. În materialele publicitare este de 2%, 4%. Oamenii nu știu că acea este pe zi uneori”, susține deputatul PPEM Gheorghe Mocan.

„Noi ne vom strădui ca dobânzile să fie publice”, a subliniat Valeriu Chițan.

„Aceste organizații pot atrage bani inclusiv din credite bancare. Noi deschidem o cale pentru ca banii de la bancă să iasă din supravegherea Băncii Naționale”, a menționat Oleg Reidman, vicepreședintele fracțiunii PCRM.

„Acesta a fost unul din motivele pentru care mergem la supraveghere”, a adăugat Valeriu Chițan.

În cele din urmă, proiectul a fost adoptat în prima lectură. Organizațiile de profil vor fi obligate să dețină şi să mențină capitalul propriu, la orice dată, în mărime de cel puțin 5% în raport cu valoarea activelor. De asemenea, proiectul stabileşte obligarea efectuării auditului situațiilor financiare anuale, dar și achitarea unei taxe de supraveghere în mărime de 0,1% din valoarea medie a soldului creditelor acordate. În prezent, în Moldova activează peste 130 de organizații de micro-finanţare. Pe parcursul anului 2016, activele deținute de acestea au crescut cu aproape 30%, înregistrând aproape 5 miliarde de lei.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!