Până la 10% din fondul de burse vor fi oferite structurilor de guvernare studenţească pentru motivarea activităţii de voluntariat şi de implicare civică. Despre această inițiativă a anunțat astăzi Premierul Pavel Filip, la întâlnirea cu studenții și profesorii de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Studenții au salutat această idee, menționând că asemenea burse i-ar motiva și mai mult să se implice în activități extra curriculare.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a transmis felicitări tinerilor cu ocazia Zilei internaționale a studentului, marcată astăzi. Pavel Filip le-a urat succes în activitatea pe care o desfășoară, menţonând că Guvernul este preocupat de crearea condițiilor necesare pentru ca tinerii să-și dezvolte abilitățile și să devină buni profesionişti.

Totodată, Premierul a vorbit despre reformele promovate de Executiv, accentuând măsurile luate în domeniul educației. Pavel Filip a spus că acest domeniu este unul prioritar pentru autorități, iar recent a fost lansat procesul de evaluare a acțiunilor întreprinse, până în prezent, pentru a identifica o viziune viabilă de modernizare în continuare a sistemului educațional. „Educația pentru Republica Moldova este un pilon de bază, care va asigura viitorul acestei țări. Anume din acest motiv avem o abordare fundamentală și nu una superficială în implementarea reformelor”, a declarat Prim-ministrul.

În cadrul dialogului, profesorii au vorbit despre problemele cu care se confruntă în activitatea desfășurată, inclusiv finanțarea insuficientă şi lipsa locurilor pentru efectuarea stagiilor de practică. În context, Prim-ministrul a spus că aceste probleme sunt deja în vizorul Guvernului și se caută soluții pentru depășirea lor.

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul a fost creată în anul 1999. În prezent, în cadrul instituției funcționează trei facultăți, la care își fac studiile 1500 de studenți.