O familie de moldoveni au devenit protagoniștii unui film rulat în cinema la Bologna. Filmul se numește Nina, ar acțiunea lui se învârte în jurul familiei din Republica Moldova, scrie agendadiasporei.com.

„Familia Cornea (n.r protagoniștii scurt-metrajului) locuiește de mai mulți ani la Bologna și este deja cunoscută în lumea artiștilor. Ei au punctat problema excluderii sociale a imigranților din punctul de vedere al ocupării unei locuințe”, explică Corina Pop, președinta Asociației Betania.

Scurt-metrajul face parte dintr-o seria 13.11, de șase filme, care au fost lansate la Bologna. Filmele
sunt despre viața și realitățile cotidiene pe fundalul unei Europe în schimbare în urma unor evenimente nefaste.

Iar, denumirea seriei 13.11 desemnează simbolic data în care Parisul s-a confruntat cu unul dintre cele mai crude atentate. Și din acel moment controlul și siguranța au înlocuit primirea și integrarea, teme principale în contextul migrării.

Cele șase filme au fost realizate de regizori din diverse țări europene.