/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ REFERENDUM: La Cruzești au votat 14 oameni, restul au mers la cumetrii, zile de naștere și s-au odihnit

20 noiembrie 2017, ora 16:37

S-au odihnit pe bani cu ocazia referendumului. Este vorba de membrii secției de votare din Cruzesti. Alegătorii nu s-au grăbit deloc la vot.

„Pentru prima oară în Cruzești a fost prezența redusă la urnele de vot. La ora 7.05 s-a prezentat primul alegător la urnele de votare, de la 9-12 au fost înregistrați 7 alegători, până la ora 18 – 12 alegători și deja de la 18 până la 21 încă doi alegători”, a declarat Elena Șendrea, președinta biroului electoral Cruzești.

Localnicii spun că nu au avut timp pentru referendum. Au mers la biserică, la zile de naștere, unii – la cumetrii, iar alții pur și simplu s-au odihnit.

„Ne-am odihnit. Am fost la biserică”.

„Dați-mi pace. Nu îmi trebuie nici un referendum, nimic nu îmi trebuie. – Dar ce ați făcut ieri? – Am dormit!”

„Ieri am avut cumetrie la nepoțel și nu am avut timp și nu m-am dus”.

„Am fost la o zi de naștere la ginere! Ne-am săturat de atâtea alegeri, de atâtea referendumuri. Nici nu ne trage inima”.

„În Cruzești au votat doar 13-14 persoane. Încă au votat mulți! Dar de ce mulți? Dar ce trebuie să îi alegem în fiecare an”.

„Eu am fost la piață. M-am dus să îmi fac pentru o bucățică de pâine”.

Membrii secției de votare au spus că nici ei nu au reușit să voteze.

„Din Cruzești nu, dar eu sunt locuitor al Chișinăului și fiindcă nu am reușit… plec noaptea și vin noaptea și nu am reușit să îmi i-au legitimația de la biroul electoral”.

Ieri, la Cruzești au votat 14 persoane dintre care 10 au votat pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă, iar 4 – au votat pentru ca acesta să rămână în funcție. Cei mai mulți alegători au votat la Sângera, acolo unde au avut loc și alegeri locale pentru funcția de primar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram